Victor Becali: Chivu nu are de ce să revină în țară

Victor Becali: Chivu nu are de ce să revină în țară
Publicat: 29/11/2013, 12:12
Actualizat: 17/02/2019, 00:39

Impresarul Victor Becali a declarat, vineri, la Sport.ro, că fundașul formației Internazionale Milano, Cristian Chivu, nu are de ce să revină în România pentru a semna un contract și că dacă poate să mai joace găsește oricând „o echipă care dă bani mulți”.

„Chivu a avut contracte foarte bune, a câștigat și trofee foarte multe. Dacă se recuperează și poate să mai joace, Chivu găsește oricând o echipă care dă bani mulți. Nu are de ce să revină în țară. În campionatul nostru dacă vrei să fii pus pe scandal reziști, iar Chivu nu este genul”, a spus Victor Becali.

Potrivit dolce-sport.ro, antrenorul formației Petrolul Ploiești, Cosmin Contra, a declarat la Dolce Sport că a încercat să îl convingă pe Chivu să vină la Ploiești, ca președinte, dar fundașul a refuzat. „Am avut o discuție cu Chivu, dar nu să vină ca jucător. Nu mai poate. El acum face recuperarea pentru că mai are contract cu Inter până în vară. El voia saălase din vara trecută, dacă ajungea la o înțelegere cu cei din conducerea lui Inter, dar n-a vrut Mazzari, pentru că se baza pe el. Acum va încerca din nou, dar din ce l-am simțit eu îi va fi foarte greu să revină. Cred că vrea să se lase. El ar vrea sa mai joace, dar nu mai poate. Eu am vrut să vină la mine, să fie președinte”, a afirmat Contra.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...